Mai este folositor sa faci SEO?

Social mediaAlgoritmii de căutare Google se schimbă destul de des și din cauza acestor schimbări, multe dintre website-urile care erau în fruntea rezultatelor în căutări încep sa retrogradeze. Din aceasta cauza mulți oameni sunt tentați sa creada că optimizarea SEO nu mai are importanța de altădată.
 
Într-adevăr, optimizarea SEO făcută după metode învechite nu mai da rezultate. Cumpărarea de link-uri, înscrierea automată în sute de directoare sau folosirea excesivă a cuvintelor cheie în meta-descriere sau în câmpurile metatag nu numai că nu aduc nici un avantaj, dar este posibil să aducă chiar o penalizare, de care cu greu vei putea scăpa.
 
Ceea ce conteaza acum din punct de vedere al optimizării SEO, este ca utilizatorul care caută ceva pe Google să fie mulțumit de ceea ce găsește pe site-ul tău. Exact în aceasta direcție se îndreaptă toate eforturile Google iar toate schimbările algoritmilor de căutare au în vedere realizarea acestui deziderat.

 
Optimizarea SEO rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de a atrage trafic pe site, dar rezultatele se văd pe termen lung.
 
Spre deosebire de metodele de atragere de trafic plătite (Google AdWords sau Facebook Ads.) unde rezultaele se văd imediat, în cazul SEO este nevoie de muncă susținută la început fară ca rezultatele să sa vadă imediat.
 
Dar, spre deosebire de metodele plătite unde odată cu încetarea plății și oprirea campaniei traficul dispare, în cazul optimizării SEO rezultatele se mențin și după încetarea campaniei de optimizare.
 
În 2017 ar trebui să uiți de vechile metode de a face optimizare SEO și să ai în vedere 5 lucruri importante, care toate duc la o mai bună experiență a utilizatorului pe site.
 
Oferă valoare
 
Poate cel mai important dintre toate este sa oferi valoare vizitatorilor, prin furnizarea unui conținut de calitate, scris pentru ei si nu pentru motoarele de căutare.
 
Este important în continuare sa scrii articole lungi, dar acestea trebuie să aibă substanță, să-l facă pe cititor să rămână cât mai mult pe pagină.
 
Degeaba vei scrie articole care conțin mii de cuvinte, dacă oamenii nu vor avea răbdare să le citească până la capăt.
 
Decât să scrii articole lungi, fară “conținut”, e de preferat să scii articole mai scurte, bine structurate și pline de informații utile.
 
Pentru asta, e nevoie să cunoști foarte bine publicul căruia i te adresezi, să știi ce anume caută, de ce e ste el interesat și ce îl face să citească până la capăt un articol.
 
Fii atent la comentariile pe care le primesti la articole, pentru ca ele sunt feedback real, de bună calitate, venit exact de la cei interesați.
 
Ține cont de aceste comentarii, și calitatea articolelor tale se va îmbunătăți cu siguranță.
 
Citește articolele scrise de alții din nișa ta și vezi despre ce scriu și cum se adresează ei cititorilor.
 
Nu copia articole publicate de alții, ci doar studiază-le pentru a găsi idei noi și pentru a-ți îmbunătăți stilul în care scrii.
 
Pentru a avea impact maxim la public este foarte important timing-ul. Dacă vei scrie despre ofertele de Crăciun în praeajma sărbătorilor de Paști, nu numai că nu va citi nimeni articolul tău dar îți vei pierde și credibilitatea.
 
Scriind articole bine documentate și pline de informații valoroase, vei avea toate șansele să îți depășești competitorii.
 
Extinde-ți zona de nișă, dacă crezi că astfel vei fi util publicului tău, dar fii atent să nu depășești limita, pentru că s-ar putea să pierzi focusul publicului.
 
Structurează-ți articolele pe paragrafe, folosește fraze scurte, ușor de citit și folosește cuvinte pe care ești sigur că publicul tău le înțelege.
 
Mai ales dacă scrii despre un domeniu foarte tehnic trebuie să ai grijă pentru că s-ar putea ca cititorii tăi să nu cunoască toți termenii dedicați.
 
Este mai bine să folosești cuvinte uzuale pe care să le înțeleagă toți cei care te urmăresc decât să-i pierzi pe cei care, poate sunt la început în studierea acelui domeniu.
 
Articolele trebuie scrise pe câteva cuvinte cheie dar nu trebuie să exagerezi cu folosirea lor. Dacă vei folosi cuvintele cheie în mod excesiv, vei fi penalizat pentru supraoptimizare. Folosește și variante ale cuvintelor cheie astfel încât textul sa fie cât mai natural.

 
Îmbunătățește viteza de navigare
 
Experiența de navigare a vizitatorilor începe încă din timpul căutării. Scrie meta-descrierea în așa încât atunci când site-ul tău apare afișat în pagina de rezultate, vizitatorul să înțeleagă despre ce e vorba.
 
Mesajul meta-descrierii trebuie ales cu grijă și trebuie să fie în concordanță cu conținutul paginii, pentru că e mai bine ca oamenii să nu dea click pe link-ul tău decât să dea clik și să plece imediat de pe site. În acest caz Google va considera că oamenii nu au găsit nimic relevant pe site pentru acea căutare, deși poate conținutul paginii este foarte bun.
 
Evita sa scrii în meta-descriere o înșiruire de cuvinte cheie fără nici un înțeles, așa cum se obișnuia în urmă cu câțiva ani.
 
Încearcă să păstrezi echilibrul și fă în așa fel încât conținutul scris de tine să fie optimizat atât pentru motoarele de căutare, cât mai ales pentru public.
 
Optimizarea SEO fără optimizarea vitezei de încărcare a paginilor aproape ca nu are valoare.
 
Dacă paginile site-ului tău se vor încărca foarte încet, oamenii își vor pierde răbdarea și vor pleca, iar efortul tău de a face o optimizare SEO de calitate va fi în zadar.
 
Există instrumente pentru testarea vitezei de încărcare apaginilor web, care îți arata exact ce anume reduce viteza de încărcare și îți face și sugestii de îmbunătățire.
 
Cele mai folosite aplicații sunt Google Page Speed, GTMetrix și YSlow. Studiind cu atenție rapoartele furnizate de aceste utilitare, vei putea ști exact unde sa intervii pentru ca site-ul tău să se încarce repede.
 
Nu în ultimul rând, verifică link-urile interne și fă-le prietenoase pentru motoarele de căutare, pentru a putea fi indexate cu ușurință.
 
Ia în considerare folosirea AMP (mai multe despre acest subiect aici: Accelerated Mobile Pages).
 

Alocă mai mult timp coținutului

 
Încă din 2016 motoarele de căutare au început să pună accentul pe conținut mai mult decât pe optimizare.
 
Asta nu înseamnă că trebuie sa renunți la optimizare, ci că trebuie sa fii atent la conținut și la ceea ce transmite el.
 
Monitorizează cu atenție cuvintele cheie folosite pentru a nu le folosi excesiv în text. Textul trebuie să sune natural pentru cititor și să fie ușor de parcurs.
 
Folosește cuvinte derivate din cuvintele cheie pentru că algoritmii moderni de căutare ai Google interpretează contextual conținutul și va interpreta asta ca pe un lucru pozitiv pentru experiența utilizatorului.
 
Dacă ceea ce scrii e interesant pentru cititorii tăi, aceștia vor citi în întregime articolele tale petrecând mai mult timp pe paginile website-ului tău.
 
Mai mult decât atât, aceștia vor reveni știind că le oferi conținut valoros. Acest lucru va aduce trafic constant spre site-ul tău.
 
Gasește subiecte “ever green” pentru cititorii tăi și concentrează-te pe a le oferi valoare.
 
Fă-ți un calendar editorial în care să stabilești o strategie de publicare pe termen lung (câteva luni cel puțin) astfel ca articolele publicate să aiba continuitate.
 
Acest lucru va face ca oamenii să se întoarcă la tine pe blog știind la ce se așteapta să găsească.
 
Conținutul de calitate, valoros și bine structurat împreună cu o optimizare SEO corectă vor avea un impact foarte mare asupra rezultatelor în căutările Google.
 
Optimizeaza conținutul vizual
 
Imaginile și videoclipurile completează și chiar înlocuiesc textul și au un impact puternic asupra SEO dacă sunt corect optimizate.
 
Folosește imagini corect dimensionate și comprimate. Nu are sens să folosești în componența unui site imagini la rezoluții mari sau în formate de înaltă calitate, pentru că oricum ele se afișează la o rezoluție redusă și nu vor face decât să crească dimensiunea paginilor și să scadă viteza lor de încărcare.
 
Formatele cele mai folosite în web design sunt png și jpeg.
 
Completează titlul, atributul alt și descrierea imaginilor cu text care să conțină cuvinte cheie pentru a putea fi indexate de către motoarele de căutare.
 
O imagine care nu are aceste câmpuri completate nu va fi indexată pentru că algoritmii de indexare nu pot interpreta imaginile (deocamdată:))
 
Dacă folosești fișiere video (și ar trebui să folosești) fă pentru ele transcrierea conținutului pentru a fi si ele indexate.
 
Aceste fișiere e bine să fie găzduite atât pe Youtube cât și pe site-ul tău.
 

Pune-ți amprenta în online
 
Prezența în online nu înseamnă doar publicarea de conținut pe site-ul sau pe blogul tău.
 
Acest conținut trebuie distribuit pe rețelele de socializare pentru că motoarele de căutare se uită la traficul venit de acolo. Contează și numărul de distribuiri, numărul de “like-uri” de pe Facebook sau numărul de retweet-uri de pe Twitter.
 
Dacă articolele tale se bucură de atenție pe rețelele de socializare înseamnă că au ceva de spus și plac publicului, iar motoarele de căutare țin cont de asta.
 
Dacă ai conturi pe diferite rețele de social media, chiar dacă nu postezi foarte des, fă măcar efortul de a le ține actualizate, ca să nu conțina link-uri care nu mai funcționează sau date incorecte.
 
Atunci când postezi conținut nou, distribuie-l imediat pe rețelele de socializare pentru ca cei care îl așteapta să afle de el cât mai repede.
 
Posteaza videoclipuri pe canalul de Youtube împreună cu descrieri care să conțina cuvinte cheie și un link spre articolul de pe site-ul tău.
 
Optimizarea SEO nu mai poate fi făcută ca o activitate separată, ci trebuie însoțită de o strategie de promovare bine pusă la punct, care să conțină toate metodele moderne de promovare online.
 
Ceea ce dorește Google, dar și celelalte motoare de căutare, este o cât mai bună experiență a utilizatorului.
 
Așa că, indiferent de schimbările de algoritmi, optimizarea corectă a paginilor web împreună cu furnizarea de conținut valoros pentru cititorii tăi, va fi întotdeauna o combinație câștigătoare.

Un articol scris de Dorin de la Multiseco S.R.L.